Prioritatea de șantier, pe înțelesul tuturor

În septembrie 2017, se anunța, cu surle și trâmbițe, semnarea protocolului dintre Primăria Timișoara și IPJ Timiș, care permitea amendarea, pe baza probelor video, a șoferilor ce încalcă regulile de circulație. Primarul Nicolae Robu anunța exaltat: “ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, POT FI ACORDATE AMENZI PENTRU TOT CE SEMNALEAZĂ SISTEMUL CA ÎNCĂLCARE A LEGII! DECLAR SOLEMN: NU EXISTĂ NICIUN PLAN DE AMENZI, NICIUN SCOP ÎN SINE DE A AMENDA, TOT CE URMĂRIM ESTE CIVILIZAȚIE ȘI SECURITATE ÎN TRAFIC ÎN ORAȘUL NOSTRU! DAR, SISTEMUL ESTE NECRUȚĂTOR! (folosirea Caps Lock aparține primarului)

În 19 decembrie 2017, același primar a fost surprins, împreună cu șoferul său, depășind coloana, pe linia de tramvai. Mai șocant decât incidentul în sine a fost declarația primarului: „Eu pot să circul în regim de urgență pe șantierele din Timișoara. Evident că am fost pe șantier, da. Eu vorbesc în cunoștință de cauză, de fiecare dată, nu din ce îmi povestesc unii sau alții”

Contrariat de aroganța edilului, am făcut o sesizare la IPJ Timiș, solicitând aplicarea legii, în baza protocolului menționat. Spre supriza mea, răspunsul (ușor evaziv, aș spune), a fost că aplicarea sancțiunilor se poate face doar direct de către polițistul rutier.

Nu m-a mulțumit răspunsul, astfel că am “escaladat” sesizarea la Poliția Română. Și am întrebat cum de, în cazul camionului Jandarmeriei surprins de o cameră video neomologată pe linia de tramvai, s-a putut aplica amendă și suspendarea carnetului.

polrom

Nu am primit (încă) răspuns referitor la camionul jandarmeriei, dar am primit referitor la situația cu primarul Timișoarei. De data aceasta, mult mai detaliat:

pag1pag2

Concluzii:

  1. În unele intersecții din Timișoara sunt montate echipamente omologate, pe baza cărora se pot aplica amenzi pentru nerespectarea culorii roșii și nerespectarea limitei de viteză permise. Atât! Orice alte încălcări ale legislației nu se pot sancționa pe baza acelor înregistrari video. Exemple aleatoare:
    • depășirea coloanei
    • folosirea liniei de tramvai pentru a depăși coloana
    • necedarea priorității in intersecție
    • circulația cu vehicule nepermise, inclusiv căruțe
    • etc
  2. În restul intersecțiilor din oraș, camerele video au doar rol decorativ (“supraveghere si monitorizare a traficului”)
  3. Primarul știa toate aceste lucruri, dar:
    • a încercat să inducă ideea ca toate aceste camere video pot fi folosite pentru a sancționa șoferii
    • știa ca poate circula cum vrea el, neputând fi amendat pentru depășirea pe linia de tramvai. Astfel ca a și inventat “prioritatea de șantier”
  4. Semaforizarea celor 44 de intersecții noi, și dotarea lor cu camere video, sunt absolut inutile. Bani aruncați pe fereastră. Nu am auzit de nici un participant la trafic să fi fost amendat bazat pe acest sistem.
  5. Orașul e în continuare sufocat de trafic pentru că:
    • utilizarea bicicletelor este descurajată de starea precară a pistelor
    • folosirea transportului în comun este descurajată. În loc sa ceară eficientizarea sistemului și suplimentarea / modernizarea vehiculelor RATT, primarul a cerut să nu se mai afișeze timpii de așteptare. Halucinant!
    • multe străzi / intersecții sunt blocate de părinții care iși duc / aduc copiii la școala (exemple: in fața școlii 19; în fața Liceului Grigore Moisil)
    • nu se fac giratorii și sensuri unice, soluții dovedite de decongestionare a traficului

(A nu se înțelege că recomand nerespectarea legislației rutiere!)

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *